10 strategii de marketing eficiente în domeniul sănătății
- Postat de admin
- La data de September 28, 2022
- 0 Comentarii
Trăim într-o societate în care serviciile și practicile medicale au evoluat iar pacienții așteaptă o experiență medicală la fel de inovatoare și avansată digital ca în orice altă industrie. Este important ca firmele din domeniul sănătății (spitale, clinici și cabinete medicale, clinici de înfrumusețare) să răspundă acestor nevoi de schimbare pentru a se menține competitive sau riscă să rămână în urmă.
Ce este marketingul medical?
Marketingul în domeniul sănătății este un proces de comunicare strategică creat pentru a aduce noi consumatori de asistență medicală (pacienți, clienți), cu scopul de a-i ajuta pe parcursul călătoriei lor în drumul spre sănătate și pentru a-i menține implicați cu sistemul, serviciul sau produsul de asistență medicală.
Acest lucru se aplică aproape oricărui tip de piață de asistență medicală cum ar fi sisteme de sănătate, spitale și clinici medicale, cabinete indiviuale, producători de dispozitive medicale, mărci de consum, evenimente medicale și multe altele. Cele mai bune planuri de marketing pentru asistență medicală integrează eforturile online și offline multicanal, bine direcționate și specifice pentru a stimula creșterea și implicarea. Toate acestea sunt axate pe indicatori cheie de performanță specifici pieței și pe randamentul investiției.
Iată 10 strategii de marketing eficiente care ar trebui incluse în orice plan de marketing pentru serviciile de asistență medicală.
- Crearea un site web responsive
Un site web este poartă principală de acces pentru pacienții sau clienții companiei. Este adesea primul lucru pe care îl văd consumatorii serviciilor de sănătate înainte de a decide să își facă efectiv o programare. Dacă site-ul nu este optimizat, s-ar putea să ajungă mai greu sau chiar deloc să ia contact cu serviciile medicale oferite. Un site web responsive se adaptează automat la dimensiunea unui ecran, astfel încât experiența este aceeași indiferent dacă site-ul este accesat de pe un computer, laptop, tabletă, telefon sau alt dispozitiv mobil.
De asemenea, este important să te asiguri că site-ul tău are informații de contact precise și ușor accesibile (de exemplu, locații, numere de telefon, formular de contact, tipurile de servicii medicale oferite, numele medicilor și specialitățile acestora). Experiența utilizatorului este importantă, astfel încât la fel de necesar este ca numerele de telefon publicate pe site să fie funcționabile și să răspundă întodeauna o persoană la telefon.
2. Utilizare branding consecvent
S-ar putea să consideri că expertiza medicilor este suficientă pentru a ajuta la diferențierea de alți furnizori de servicii medicale sau de alte companii. Când construiești un brand puternic, recunoscut și promovezi gradul de conștientizare al acestuia, parcurgi un drum lung spre reducerea costului total pe achiziție și creșterea rentabilității investiției.
În primul rând, este important să determini ce anume te diferențiază de alte companii din domeniu. Cu alte cuvinte, ce este unic la afacerea ta de asistență medicală? Este modul în care sunt tratați pacienții? Este aparatura de ultima tehnologie? Mediul din unitatea ta este primitor iar serviciile de înaltă calitate? Cu siguranță există cel puțin un lucru care face echipa medicală să fie unică, ceea ce îi ajută pe pacienți să-și amintească numele centrului medical.
Este posibil să dureze timp pentru a determina ce funcționează cel mai bine pentru brandul tău, însă o strategie eficientă de marketing în domeniul sănătății, branding precum și crearea unor materiale de promovare consecvente care să ajute la evidențierea atuurilor, vor contribui în mod sigur la construirea unui brand puternic.
3.Utilizare beneficii oferite de Social Media
Foarte multe unități medicale se bazează exclusiv pe rețele sociale, doar postări organice pentru o mare parte a strategiilor lor de marketing digital în domeniul sănătății. Rețelele sociale organice înseamnă postarea de fotografii, actualizări, evenimente etc., direct pe Facebook, Instagram sau YouTube. Este o strategie eficientă de construire a brandului și le permite consumatorilor din domeniul sănătății (pacienți) să știe ce este nou. Cu toate acestea, nu ar trebui să fie singura strategie de marketing utilizată. Publicitatea plătită pe rețelele sociale este o modalitate mai bună de a ajunge la un număr mult mai mare de persoane potrivite care ar putea cauta serviciile clinicii.
4. Optimizare SEO
Optimizarea motoarelor de căutare este un instrument puternic pentru a aduce cabinetele medicale sau rețeaua de spitale în topul motoarelor de căutare. Cu toate acestea, procesul este mult mai complex care include și următoarele aspecte:
- Creare conținut cu informații utile pacienților pentru paginile din site, iar conținutul să fie optimizat cu cuvinte cheie.
- Inserare link-uri interne care direcționează înapoi către pagini relevante de pe site-ul clinicii.
- Încorporare fotografii și videoclipuri.
- Optimizare înregistrări și recenzii.
- Postare întrebări frecvente împreună cu răspunsurile oferite, pentru a-i ajuta pe pacienți/clienți să înțeleagă mai bine cum funcționează procesul.
5. Solicitare recenzii de la cei care au utilizat serviciile
Consumatorii doresc să vadă că alții ca ei au avut o experiență bună înainte de a-și programa vizita. Recenziile online continuă să câștige credibilitate pentru pacienții potențiali și actuali. Conform unui studiu, 86% dintre cei 1.124 de consumatori chestionați pentru servicii de asistență medicală au încredere în recenziile online la fel de mult ca și în recomandările personale și cred că sunt o resursă de încredere atunci când aleg un nou medic.
De obicei, consumatorii de asistență medicală lasă recenzii numai atunci când sunt motivați să facă acest lucru (de exemplu, dacă au avut o experiență peste medie sau extrem de slabă). Dacă nu soliciți în mod proactiv recenzii, poți pierde oportunități de a prezenta feedback pozitiv al consumatorilor.
6. Monitorizare feedback de la consumatori
Dacă un consumator de asistență medicală (pacient) împărtășește o opinie nefavorabilă despre practica clinicii pe site-uri externe de recenzii, cum ar fi Google, Facebook este important să răspunzi și să arăți că se lucrează la rezolvarea acelei probleme. Cu o monitorizare adecvată, consumatorii pot fi motivați să-și actualizeze recenziile pentru a-i anunța pe alții că s-a rezolvat problema rapid.
Managementul reputației ar trebui să facă parte din orice strategie de marketing în domeniul sănătății, dar acest lucru nu înseamnă că ar trebui să manifești o atitudine defensivă față de recenziile negative. Totodată, ele pot reprezenta procese de învățare și îmbunătățire, pentru a asigura cea mai bună experiență posibilă pentru pacienții următori.
În schimb, este esențial să le privești ca experiențe de învățare și să poți îmbunătăți procese, echipamente, după cum este necesar, pentru a asigura cea mai bună experiență posibilă a pacienților următori.
7. Focusare și pe opțiunile media tradiționale
Multe companii din domeniul sănătății sunt reticente în a investi în oportunități media externe: surse tradiționale de publicitate precum radioul, televiziunea, panourile publicitare, reviste tipărite. Acestea pot fi investiții semnificative, așa că este important să analizați rezultatele tangibile și apoi să decideți care este cea mai buna variantă care se potrivește companiei, în funcție de rentabilitatea investiției.
Este esențial să te asiguri că reclamele tale sunt văzute de oamenii potriviți la momentul potrivit. Oamenii ascultă un post de radio în mașină când merg și revin de la serviciu; un panou publicitar poziționat într-o zonă cu mult trafic poate scoate în evidență o clinică situată în proximitate dar care nu era foarte vizibilă nefiind cu acces la bulevardul principal.
8. Manifestare grijă față de consumatorii actuali
Deși s-ar putea să nu se compare cu publicitatea digitală, recomandările „din gură în gură” ale altor pacienți care au fost mulțumiți de servicii, ar trebui să facă întotdeauna parte din strategia ta generală de marketing medical.
Este esențială monitorizarea consumatorilor de asistență medicală după o procedură sau intervenție chirurgicală pentru a vedea cum se descurcă, dacă mai au nevoie de ajutor. De asemenea, se pot trimite felicitări de ziua de naștere cu o notă personalizată. Pot fi trimise inclusiv e-mailuri, mementouri text pentru programările următoare și să se facă tot ce este posibil pentru a menține o relație pozitivă.
Pacienții vor aprecia întotdeauna că cineva din cadrul clinicii își face timp pentru ei, că îi pasă de sănătatea lor și sunt șanse mari să facă tot posibilul pentru a recomanda clinica și prietenilor sau familiei.
9. Monitorizare periodică a strategiilor de marketing utilizate
Ar trebui monitorizat constant modul în care strategia de marketing medical oferă rezultate în ceea ce privește rentabilitatea investiției. În fiecare an, bugetul de marketing pentru asistență medicală ar trebui să fie ajustat după un studiu atent al valorilor (o analiză a performanței). Există mai multe modalități prin care se pot face aceste monitorizări.
- Utilizează un CRM (sistem de management al relațiilor cu clienții) pentru a urmări modul în care consumatorii din domeniul sănătății interacționează cu campania ta, prin e-mailuri, centre de apeluri sau pagini web.
- Utilizează Google Analytics pentru a determina comportamentul consumatorilor de asistență medicală.
- Urmărește campaniile de PPC prin configurarea Google AdWords.
- Analizează periodic randamentul campaniilor de marketing efectuate, astfel încât să poți efectua din timp ajustările necesare de buget.
10. Eficientizare centru de apel
Există posibilitatea de avea cea mai bună strategie de marketing în domeniul sănătății care ar putea genera lead-uri, dar să fie pierduți bani și oportunități dacă centrul tău de apeluri nu poate gestiona apelurile potențialilor pacienți într-un mod corespunzător. Astfel, pot exista situații de tipul:
- Timp lung de așteptare pentru potențialii consumatori (pacienți sau clienți)
- Confuzie sau dezinformare a consumatorilor
- Un sistem lent de programare
- O capacitate redusă (din partea personalului clinicii) de a discuta sau de a prezenta serviciile de asistență medicală
- Lipsa unei strategii care să îi determine pe consumatori să-și ia un angajament sau să programeze o vizită/consultație
Cu siguranță că nu există o rețetă a succesului obținut peste noapte, însă adoptarea unor strategii de marketing eficiente va contribui cu siguranță la creșterea afacerii și implicit la o experiență mai bună a consumatorilor serviciilor de sănătate.
0 Comments